Frate, ce-i atâta vrajbă între voi?

Am impresia uneori că oamenii nu mai ştiu în ce probleme să se bage. Nu se întâmplă nimic interesant în viaţa lor şi iau decizia inteligentă de a se uita cu lupa la capra vecinului. Să vadă ei dacă e sănătoasă, cu ce e hrănită, dacă i-au crescut ţâţele, dacă dă mai mult lapte ca de obicei, cu cât vinde stăpânu’ litrul de lapte şi tot aşa.

De parcă nu ar fi suficiente scandalurile din presă, mai apar şi drame în blogosferă: zeci de texte cu acelaşi subiect, toţi aruncă cu păreri în tine fiind convinşi că ceea ce spun ei reprezintă adevărul absolut, nimeni nu se lasă mai prejos oricât de multe argumente i s-ar trânti în faţă etc.

Am impresia că înţelepciunea populară precum “cel mai deştept cedează” nu mai are nicio valoare în faţa războinicilor din blogosferă. Cititorii fideli şi “experienţa de viaţă” le sunt aliaţii, toţi cei care îndrăznesc să nu fie de acord cu ei sunt inamicii, tastatura e sabia şi monitorul le este scut!

Eu dacă intru pe un blog şi citesc un articol care mi se pare stupid, nu stau să comentez şi să-i explic autorului cât de idiot e. Pur şi simplu părăsesc blogul şi caut altceva mai interesant. Sau dacă ţin neapărat să îi las părerea mea într-un comentariu, o etalez în mod politicos şi nu mă dau rotundă, şmecheră sau atotcunoscătoare.

Da, citesc şi eu, zilnic, zeci de articole care mă fac să mă întreb ce naiba e în mintea autorului. Unele poate sunt prea “profunde” pentru mine, altele poate sunt scrise într-o limbă cunoscută doar de autor. Sunt bloggeri care nici nu se obosesc să-şi recitească textul din draft înainte de a-i da publish, considerând că un astfel de efort le-ar fura din timpul preţios. Şi e fix treaba lor!

Nu sunt de acord cu cei care susţin că diacriticele sunt inutile şi că ar trebui să folosim tastatura în limba engleză, pe motiv că e inventată de americani. Căci dacă era inventată de chinezi nu cred eu că învăţau ei să tasteze cu “boscheţi” ca să respecte inventatorul! Nu sunt de acord nici cu cei care spun că dacă nu foloseşti diacritice într-un articol eşti automat un incapabil sau un prost. Căci sunt destui care folosesc diacriticele dar nu sunt în stare să facă acordul dintre subiect şi predicat.

Dar nu încep să arunc cu comentarii jignitoare în nicio direcţie!

Nu cred că fata, al cărei articol despre bărbaţi a fost viral acum câteva săptămâni, a greşit cu ceva că şi-a exprimat dorinţele, oricât de stupide ar fi părut. Nu îi înţeleg deloc pe cei care i-au sărit în cap acestei fete: nu le înţeleg pe “gangsteriţele” care susţineau că ele şi-ar da drumul în pantaloni de râs dacă iubitul le-ar recita o poezie şi nu-i înţeleg pe masculii feroce care se băteau cu pumnu-n piept că ei n-ar organiza o cină romantică nici dacă le-ar cere-o Angelina Jolie. Hai să fim serioşi, orice naş îşi are naşu’! Orice fetiţă cu aere de Xena se va topi când îl va vedea pe bărbatul după care îi mor şireturile că îi face o declaraţie de dragoste. Şi orice bărbat îi va oferi luna de pe cer femeii care-l face să se bâlbâie la cuvântul “bună”.

Dar nu îi împroşc cu noroi nici pe unii, nici pe alţii!

Apoi, nu bag mâna-n foc că orice om fără bacalaureat e automat un “retardat”. Aşa cum nu bag mâna-n foc că orice om cu 3 facultăţi e automat un geniu. La cum se cumpără diplomele în ziua de azi, poţi să ai o întreagă colecţie de cartoane cu numele tău şi să nu fii în stare să-ţi citeşti propriul nume din buletin. Şi la fel de bine  poţi să nu iei bacalaureatul dar să fii cel mai bun croitor din lume, câştigând mai mulţi bani decât unul care şi-a petrecut întreaga viaţă învăţând formule.

Dar nu bag pe gât nimănui părerea mea, mai ales condimentată cu injurii!

Şi în ultimul rând, nu cred că în momentul în care pici un examen trebuie să dai raportul întregii lumi. Nu există prea multe persoane care să-şi scrie în CV, în descrierile bibliografice sau în paginile “about me” de pe bloguri, ce eşecuri profesionale şi personale au avut de-a lungul vieţii. De ce ar face-o? La urma urmei, nu eşecurile te definesc ca om, ci modalitatea prin care treci peste ele şi faptul că nu te dai bătut!

Spre exemplu: am fost respinsă din nou pentru un post la biblioteca oraşului. Am dat de două ori examen şi am picat tot de două ori. Asta nu înseamnă că nu am învăţat, asta nu înseamnă că nu am scris la toate subiectele tot ce mi-au cerut. Cauzele pentru care nu le-a convenit ce am scris eu acolo îmi rămân necunoscute. Poate nu i-am impresionat cu nimic, încercând să îmi folosesc propriile fraze şi cuvinte. Poate au apreciat mai mult textele reproduse la virgulă din cărţile bibliografiei. Sau poate chiar am scris atât de prost încât au considerat că nu merit un loc de muncă printre ei.

Dar acesta este doar un alt obstacol pe care îl ocolesc şi din care am ce învăţa. Nu mă plafonez, ci merg mai departe! Şi nu datorez nimănui explicaţii pentru eşecurile mele. Poate doar părinţilor mei şi celor care m-au sprijinit într-un mod sau altul.

Aşa că nu vă mai simţiţi ofensaţi dacă persoanele din blogosferă aleg să-şi etaleze dorinţele sau dacă refuză să ridice toată cortina pe scena vieţii lor! Fiecare are dreptul de a alege ceea ce scrie pe blogul său. Cui îi place de bine, cui nu…să dea click pe “x” sau măcar să-şi argumenteze părerea în mod politicos. Fără jigniri absurde şi fără limbaj de mahala că nu am mâncat din aceeaşi farfurie împreună şi nu ne-am scăldat în aceeaşi balie!

Cum spunea Costel de la Deko: “Frate, ce-i atâta vrajbă între voi?”