The Lone Ranger – un alt fel de erou

De când am aflat că Johnny Depp va interpreta rolul lui Tonto în “The Lone Ranger”, am aşteptat cu nerăbdare filmul. Nu, nu mă ascund după deget, îmi place actorul exagerat de mult; am vizionat aproape toate filmele în care a jucat. Aş mai vrea să-i fiu nevastă şi să-i fac vreo 2 copii dar asta nu face parte din tema articolului acesta, aşa că trecem peste.

Aseară am vizionat noua sa peliculă, “Legenda călăreţului singuratic” şi mi s-a părut că Jack Sparrow s-a transformat în indian, lăsând hainele de pirat la o parte dar nu şi atitudinea de “sărit de pe fix”.

Filmul prezintă povestea lui John Reid (Armie Hammer) şi drumul său de la corectitudine şi principii, la răzbunare şi justiţie în stilul vestului sălbatic. Printr-o răsturnare de situaţie, în prima parte a filmului, ajunge să fie tovarăşul de călătorie al lui Tonto, un indian cu comportament ciudat, aflat în căutarea unui alt soi de dreptate. Şi de aici începe distracţia.  Scenele de acţiune se îmbină perfect cu umorul degajat de cele două personaje principale, în special Tonto, iar soundtrack-ul este atât de bine ales încât, pe alocuri, mi-a dat fiori.

Grimasele făcute de Tonto, replicile sale scurte şi ascuţite şi atitudinea sa în timpul momentelor critice au fost sarea şi piperul filmului, culminând cu apariţia unui cal alb, înzestrat şi el cu un simţ al umorului foarte bine dezvoltat, mai ales în privinţa indianului. Relaţia dintre cei doi e absolut genială şi surprinde cele mai haioase scene din tot filmul.

Helena Bonham Carter apare şi ea, în rol de matroană, dotată cu un picior mai special, ce e capabil să spulbere capetele celor care nu sunt cuminţi şi intră în raza ei vizuală. Mi-a părut că a fost totuşi un rol destul de micuţ, pentru potenţialul actriţei, chiar dacă lumea cârcoteşte despre apariţia ei veşnică în filmele cu Johnny Depp.

Pe Armie Hammer nu-l remarcasem în alte filme dar mi-a plăcut cum a interpretat personajul John Reid. Cu o încăpăţânare aproape amuzantă şi o mândrie exagerată dobândită printr-un studiu intens (se pune accentul pe studiile sale superioare :“I warn you! I boxed in Law School!” ), face tot posibilul pe tot parcursul filmului să nu iasă din cuvântul legii şi să-i pedepească pe răufăcători ca la carte. Tonto, însă, reuşeşte în final să-i schimbe un pic felul de a gândi şi-l transformă într-un adevărat erou.

Personajele negative sunt atât de bine construite încât mă călcau şi pe mine pe nervi şi mi-aş fi dorit să le dau şi eu măcar câte un bobârnac. Din păcate monitorul nu mi-a permis asta, aşa că a trebuit să aştept ca Butch Cavendish (William Fichtner) să fie pus la punct de cine trebuia.

De sountrack am mai spus şi mai sus, dar vreau să mai menţionez de o scenă care mi-a stârnit hohotele de râs tocmai datorită instrumentalului ce domnea pe fundal. Deşi era o scenă destul de serioasă, spre final, împletită cu gloanţe, cai, trenuri ce pierd controlul şi exagerat de mult praf, coloana sonoră a făcut toţi banii, mulându-se perfect pe mimica feţei lui Tonto.

Deşi l-am văzut singură, eu sunt convinsă că “The Lone Ranger” – “Legenda Călăreţului Singuratic” e un film musai de văzut cu prietenii la un movie marathon! Vi-l recomand pentru o seară de amuzament şi relaxare!