Mototolesc taste

Scene din filme arată scriitori mototolind hârtii și aruncându-le la coș; mai mult pe lângă, dar asta e altă discuție. Mototolesc, plini de nervi, căci nu reușesc să așeze cuvintele în ordinea aia care zdruncină realități și încurcă gânduri. Presează hârtia în felul în care și-ar presa creierul, dacă dezvelirea lui n-ar însemna o scurtă călătorie pe lumea ailaltă. O presează cât pot de șui, și când consideră că are destule colțuri, o aruncă; sperând să arunce, odată cu ea, și presupusul ghinion.

Eu nu sunt înconjurată de hârtii. Nu mai folosesc pix-ul de ceva timp. Nici când era cazul, nu-l foloseam. Preferam stiloul sau creionul. Și ce ar trebui să fac, dacă nu pot mototoli hârtii? Cum să eliberez frustrarea? Nu pot să mototolesc taste. Nu pot să iau ț-ul, h-ul și un â și să le strâng în palmă până când am eu impresia că e suficient ca să le pot elibera spre coșul de gunoi.

 

„Mototolește și tu o hârtie goală!”

Păi nu! Căci, vedeți voi, scriitori mototolesc hârtiile care conțin cuvinte; cuvinte ce au fost aranjate prost. Și le mototolesc, în speranța că, întâmplător, în strânsoarea pumnului, se vor rearanja mai puțin prost; poate chiar spre bine.

Așa că nu, eu nu am ce mototoli. Iar frustrarea se acumulează.

Mă dau mânuitor de cuvinte. Mare fâs. Da’ de unde? Un mânuitor de cuvinte le mânuiește mereu. Așa cum un cântăreț nu se oprește din cântat doar pentru că nu a mai compus o melodie nouă; așa cum un bucătar nu se oprește din gătit, doar pentru că nu a mai descoperit o rețetă nouă; așa cum un doctor nu se oprește din salvat vieți, doar pentru că nu a găsit o metodă nouă.

Și eu?

Ce să fac?

Nu pot să scriu aceeași ordine mereu. Așa că las dezordinea gândurilor să preia controlul. Ca acum.

#așteptândinspirația (că tot e la modă haștagul)

Sursa foto: mototol.com