Pe pasarela vieţii

Respir adânc şi urc pe pasarelă. Reflectoarele îmi luminează chipul plasticat de creme, pudră şi rimel. Fac un prim pas şi privesc spre sală. În primele rânduri stau feţele cioplite de negativism, mutrele ce dezaprobă, ce critică, ce acuză! Mă sperii şi-mi pierd concentrarea, alunec şi cad! Dispreţul, sila forţată şi urmele de ranchiună se citesc pe fiecare trăsătură fizică a lor. În faţa lor sunt doar o ţintă şi abia aşteaptă să „tragă” în mine şi să acumuleze cel mai mare punctaj în a mă răni şi a mă umili. Ridic privirea spre reflectoare şi încerc să le modific poziţia. Reuşesc …primul rând este acoperit acum de o lumină puternică. Nu îi mai pot vedea, nu mă mai pot atinge cu privirile lor ascuţite.

Mă ridic la loc în picioare şi mă scutur de praful imaginar de pe rochie. Deschid ochii şi privesc, din nou, înainte.

Acum văd totul clar…văd următoarele rânduri, unde stă familia mea. Mă admiră mândrii, părinţii mei! Au ochii-n lacrimi şi buzele tremurânde. Dintrodată mă învăluie un puternic sentiment de siguranţă şi mai fac un pas. Deja zâmbesc şi mă simt protejată.

Ultimele rânduri sunt ocupate de prietenii mei, care aplaudă neîncetat şi ţipă cuvinte încurajatoare. Au veselie pe chipuri şi-n suflet. Au ridicat o pancartă pe care scrie „Ştim că poţi! Îţi suntem alături!”. Mă emoţionez din nou, dar reuşesc să-mi menţin echilibrul şi, plină de optimism, reuşesc să fac ultimii paşi spre capătul pasarelei.

Persoanele din primele rânduri se ridică şi părăsesc sala, cu chipurile dezamăgite; nu sunt obişnuiţi să li se răspundă la critici cu zâmbete.

În schimb, familia şi prietenii rămân în sală, aplaudă din ce în ce mai tare şi mă felicită cu privirile încărcate de emoţie.

Luminile se sting, spectacolul s-a terminat, dar voia bună a rămas prezentă. La sfârşitul serii, contează cine ţi-a rămas alături, nu cine a plecat.

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 2

Sursa foto> pinterest.com