Vânt, vărsat de vânt…

După cum probabil ştiţi deja, săptămâna trecută m-am trezit cu un cadou de primăvară: ceva simptome de vărsat de vânt. M-am trezit din somn cu mâna stângă scărpinând-o pe cea dreaptă şi am aruncat o privire să văd care-i fenomenu: câteva pete roşii în dreptul cotului. Iniţial am crezut că m-a pişcat acea insectă cu multe picioare a cărui nume refuz să-l pronunţ (pentru a nu mi se ridica păru-n cap). Am cercetat terenul în căutarea fiinţei care-mi provoacă veşnic teroare în suflet dar nici urmă de ea!

Am tăiat de pe listă muşcătura de paianjen. Pişcătura de ţânţar nu arăta nicidecum ca petele mele roşii aşa că am bănuit, apoi, o intoxicaţie. Drept urmare, am luat 3 bucăţi Claritin de la farmacie şi deja mă acomodam cu gândul că voi fi vegetariană câteva zile.

A doua zi, însă, petelor respective li s-au alăturat altele în diferite zone ale corpului plus o serie de alte simptome: febră, dureri de cap, durere în gât. Am contactat doctorul familiei şi după ce a analizat situaţia mi-a dat verdictul: varicelă. Nu mai trebuia să fac niciun pas afară din casă, să mă îndop cu vitamina C şi să fac tot posibilul să nu mă scarpin, ca să nu rămân cu cratere apoi.

Ziua 1 –  v-am spus deja cum a decurs. În neştiinţă de cauză, am tratat o intoxicaţie şi am părăsit apartamentul ca să mă duc la muncă.

Ziua 2 – S-au schimbat datele problemei şi am modificat şi eu tratamentul. Mi-am pus hainele cele mai confortabile (şi roşii, care ar fi grăbit erupţia şi micşorat numărul zilelor de carantină, că m-am luat după toate sfaturile primite prin telefon) şi am început să caut pe internet informaţii despre varicelă. Mare greşeală dar dacă m-a mâncat, m-a mâncat… După ce am vizionat o galerie întreagă de fotografii cu figuri monstruoase acoperite de varicelă, mi-am făcut o cruce şi am zis “Doamne ajută! Dacă mâine dimineaţă mă trezesc aşa ca ăştia, am pus-o…”.

Ziua 3 – Deschid ochii timid şi încep să mă pipăi. Nu vă gândiţi la prostii, încercam să-mi dau seama cât la sută monstru sunt! După câteva secunde de puls ridicat şi căutari pe tot corpul, realizez că nu mi-au apărut foarte multe în plus. Fericire, extaz, mulţumiri către cer!

În decursul acestei zile apar primele mâncărimi crunte dar, având în vedere faptul că aveam maxim 20 de bube pe tot corpul, e suportabil!

Ziua 4 – Mă uit în oglindă şi ţip. Câteva pete se instalaseră pe gât, altele se făcuseră confortabile pe spate şi pe mâini, iar pe picioare eram full-option. În imposibilitatea de a mă deplasa prea mult, din cauza umflăturilor teribile dintre degeţelele mele firave (care acum arătau a cartofi), m-am resemnat cu statul în pat şi vizionatul de filme.

Dar nu pot să exprim în cuvinte starea de nervi ce mă cuprindea atunci când efectul alcoolului mentolat dispărea şi mâncărimea îmi invada 75% din corp. Deşi aproape de fiecare dată mă consolam cu gândul că se poate şi mai rău (vezi imaginile de pe Google), aveam uneori momente în care îmi venea să fugăresc o mâţă în grădina de la parter, să o prind şi să o enervez în aşa hal încât să dea din gheare vreo jumătate de oră pe picioarele mele. Îmi venea să iau peria de sârmă şi să o tocesc pe spatele meu. Era o senzaţie de frustrare teribilă când mă dădeam cu mixtură mentolată şi după 5 minute îi pierea efectul.

Ziua 5 – Nu pot să spun că m-am trezit din somn, căci nu prea am reuşit să dorm în noaptea respectivă datorită mâncârimilor. Dar spre dimineaţă mâncărimile au devenit mai blânde şi picioarele mele nu mai semănau cu cele a lui Hulk. Reuşeam să mă deplasez până la toaletă călcând pe toată talpa şi nu doar pe călcâie. Era ceva mai bine…

Ziua 6 – Starea psihică îmi era total la pământ. Toată lumea se ducea la grătar, la plajă, la petreceri, la plimbare, la expoziţii, la târguri de carte, la concerte, la serate, iar eu stăteam şi priveam pereţii, dorindu-mi să treacă timpul mai repede. Mâncărimile apăreau foarte rar, cât să-mi amintească de boala care mă ţinea între 4 pereţi.

Ziua 7 – Moralul se mai ridică, cojiţele mai intră la apă, iar febra, durerile de cap şi durerea în gât dispar complet. Stare generală: promiţătoare.

Ziua 8 – Apare febra la loc. Deschid catalogul cu vorbe de “dulce”, rostesc câteva cu voce tare şi mă resemnez cu ideea. Mâncărimile mai prind un strop de curaj şi mă deranjează o dată pe oră. Doar nu mă aşteptam să-mi treacă într-o săptămână, când pe alţii îi ţine şi câte 3…

Ziua 9 – Astăzi. Probabil nu va mai dura mult până când izolarea va lua sfârşit. Aşa a zis şi medicul. Ce bine!…

Şi-n tot timpul în care am stat ca o legumă în pat, neavând chef de mare lucru, mă mai uitam pe Facebook, mai postam câte o melodie, mai râdeam de câte o ştire “senzaţională”, mai scriam câte un post pe blog (cu greu, datorită “picăturilor de rouă” ce îmi invadaseră şi degetele de la mâini), mai citeam câteva rânduri dintr-o carte etc.

Şi la un moment dat, de la febră probabil, mi-a venit în cap întrebarea: “Oare cum o reacţiona o piţipoancă cu varicelă?”. M-a bufnit râsul şi mi-am imaginat un botic ţuguiat, leşinat în pat, cu iPhone-ul în mână, dând check in “din pătuţ” cu comentariul adiţional “Cine-mi stoarce şi mie lămâia? Doc’ zice că am nevoie de Vitamina C!”. La naiba, cred că şi varicela piţipoancei ar da check in pe facebook: “Bubiţa 1 is with Bubiţa 43 near vagina. Party peopleeeeeee in the hooooouseeeee!”

Şi acum revenind la subiecte mai serioase, voi aţi avut varicelă? Cum aţi suportat-o?

Sursa foto1: www.toonidooni.com