Există viaţă după cădere!

Prietenul meu cel mai bun s-a stins ieri. S-a desprins încet, şi-a luat rămas bun şi a căzut de pe tărâmul nostru. Îi simţim lipsa dar ştim că altcineva îi va ocupa locul în curând. Măcar el a apucat să îşi ia la revedere; nu ca fratele său, care a fost smuls din lumea noastră, atât de rapid încât, pentru o secundă, nici nu i-am simţit lipsa. 

Astăzi e ziua când stropi de apă vor pica din nou pe noi. Vom tremura în primele clipe, apoi ne vom obişnui cu temperatura şi vom aştepta cu braţele deschise pătura caldă şi moale, catifelată şi parfumată, a acelei soluţii care ne curăţă şi ne împrospătează.

Au fost zile când simţeam repetat acel duş rece, urmat de masajul îmbibat de clăbuci şi parfum. Oricât de îmbietoare ar fi fost mireasma, simţeam că este prea mult şi că ne vom sufoca de la atâta curăţenie. Şi ea şi-a dat seama de asta, la limită, şi a încetat să ne mai tortureze. Acum, acel ritual a dobândit statutul de Farmec, ceea ce în lumea noastră e un adevărat titlu onorific.

Cine este ea, vă întrebaţi? 

Ea e stăpâna noastră. Cea care ia toate deciziile pentru noi; cea care hotărăşte cât vom trăi, cum vom arăta şi cât de bine ne vom simţi. Ea e cea care ne schimbă culoarea, ne ajustează forma, ne mângâie, ne trage şi ne strânge unul lângă altul, printr-un cordon uriaş, în fiecare zi de altă culoare.

Am fost roşii ca sângele, cândva, datorită ei. Străluceam indiferent de încăperea în care ne aflam. Atrăgeam toate privirile asupra noastră şi eram invidiate de multe chipuri cioplite.

Am fost şi negre, lucioase şi ne încălzeam mult prea repede sub razele soarelui. Dar perioada de atunci a fost la fel de neagră ca şi noi. Stăpâna cred că era furioasă pe ceva ce făcuserăm, căci ne strângea în fiecare dimineaţă cu o placă metalică, până când eram atât de drepte încât nu ne mai dezlipeam de vecinele noastre. Era dureros şi ţipam, dar cred că nu ne auzea sau se făcea că nu ne aude; căci abia când am început să murim, pe rând, din ce în ce mai multe în fiecare zi, s-a oprit din acel obicei terifiant.

Acum semănăm cu un spic de grâu şi trăim din ce în ce mai bine. Tratamentele pe care ni le-a aplicat dau roade şi ne revenim treptat. Stăpâna are grijă de noi şi ne oferă toate ingredientele necesare vindecării noastre totale: filtre UV, keratină și vitamina E, toate îmbinate într-o eficientă mască regeneratoare. Vârfurile noastre sunt gâdilate adesea de degetele sale fine şi revigorate de un ser pe care l-a achiziţionat special pentru noi. Nu ne-a mai schimbat culoarea de ceva timp şi ne simţim extraordinar aşa. Creştem pe zi ce trece tot mai mult, mai strălucitoare, mai sănătoase, mai pline de viaţă.

Nu prea ştim ce înseamnă Gerovital Plant Tratament dar ştim că ne-a salvat pe noi, cele care am rămas în viaţă după ce s-au încheiat vremurile sumbre ale prea-colorării şi a căderii fraţilor noştri. Îi mulţumim stăpânei noastre, că a făcut, în sfârşit, alegerea ideală pentru noi!

kit_anticadere_par

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013. 

Sursa foto: farmec.ro

12 responses to this post.

  1. […] la lectură și vă recomand să-i vizitați pe: Alexandra, Alice Boboc, Kadia, Roșcata și pe toți ceilalți care sunt curioși să vadă ce scrie […]

    Like

    Reply

  2. […] Irealia, De-a Macho plânsu`, Elly HAPPY WEEKEND! – Azi ediţia 41,Silving,Vania,Gabi, Axlandra, Daurel, Mala, lili3d, Tina, Alexandra Ali, Lolita, […]

    Like

    Reply

  3. […] Recomand: Viața în oraș, ca la țarăVienela,Zina,Silving,Vania,vavaly,Gabi, Axlandra, Daurel,  Zina, Mala, lili3d, Tina, Irealia, Elly, Lolita. […]

    Like

    Reply

  4. […] Silving,Vania,Vienela,vavaly,Gabi, Axlandra, Daurel,  Zina. […]

    Like

    Reply

  5. Un articol plin de farmec, chiar daca este un advertorial. Felicitari, Alexandra !

    Like

    Reply

  6. Pe mine m-ai convins! Oricum,produsele Gerovital nu și-au pierdut niciodată calitatea, fiind excelent să aflăm noutățile în felul acesta, elegant! O duminică strălucitoare îți doresc! .)

    Like

    Reply

  7. […] la lectură și vă recomand să-i vizitați pe: Alexandra, Alice Boboc, Kadia, Roșcata și pe toți ceilalți care sunt curioși să vadă ce scrie […]

    Like

    Reply

  8. […] Mirela Pete, Silving, Gabi, Axlandra, Daurel, Theodora Marinescu, Gabriela Savitsky, […]

    Like

    Reply

  9. Buna dimineata !
    Ai simtit CUTREMURUL ???
    Daca nu, intra pe
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2013/10/06/
    O duminica fara ” cutremure” !
    Aliosa.

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: