Aroganţă vs modestie

De când mă ştiu am avut o antipatie totală faţă de oamenii aroganţi. Când văd câte unu umflat în pene că el “poate” şi “face” şi “drege”, mi se face rău. Dar pentru că roata se întoarce întotdeauna, greaţa îmi este înlăturată în secunda în care individul demonstrează contrariul şi se face, cum ar zice românul, de cacao!

Aşa şi aseară, uitându-mă la Vocea României, era sa cad din pat de râs când am văzut că fix cei care se credeau cei mai duri şi cei mai tari erau eliminaţi din concurs. E bună şi modestia asta la ceva, credeţi-mă pe cuvânt!

În primul rând, un anume Dorin din echipa lui Moga îl trata pe “adversarul” său de parcă era un jeg de om. Cu o atitudine de şmecheraş de cartier, încerca să-i demonstreze competiţiei, la repetiţii, că el e născut învingător, că e atotcunoscător în ale muzicii şi că nici n-are nevoie de indicaţii pentru a câştiga. Iar celălalt, Cezar, nici nu ştia cum să reacţioneze, fiind un băiat modest şi recunoscător pentru fiecare pont pe care îl primea de la antrenor. Să nu mai spun că şi fizicul îl cam trăda pe cel Dorin, căci mie, una, mi se părea că arată ca The Big Bad Wolf, gata să sară la gâtul celuilalt concurent.

În schimb, duelul a clarificat lucrurile, arătând lumii o altă faţă a lui Cezar şi cam nimic din partea lui Dorin. Cezar a lăsat toate emoţiile şi toată modestia de zi cu zi la o parte şi s-a dezlănţuit în mod neaşteptat pe scenă, acaparând atenţia şi aplauzele tuturor. Cum melodia era rock, atotcunoscătorul de terţe Dorin nu prea s-a încadrat în peisaj şi nu a reuşit să se afirme cu nimic nou şi deosebit, scuzându-se apoi că stilul rock nu i se potriveşte. Ei bine, eu sunt de părere că, intrând într-un astfel de concurs, trebuie să te adaptezi la absolut orice stil şi să faci exact tot ce îţi spune antrenorul tău. Asta dacă vrei să mergi mai departe… Dar cum orgoliul lui Dorin nu l-a lăsat să se îndepărteze de stilul R&B, a avut de pierdut cam tot şi a plecat acasă cu coada între picioare…

Apoi, domnişoarele sunt prea bazate pe bulanele şi sânii lor. Dar cum emisiunea se cheamă Vocea României şi nu Picioarele României sau Decolteul României, antrenorii nu se uită la aspect atunci când fac alegerea. O fată din echipa Brenciu, am uitat cum o cheamă, iertare, era foarte sigură pe ea deşi melodia nu o stăpânea aproape deloc. Şi asta de ce? Pentru că era convinsă că indiferent de prestaţie, Brenciu se va lăsa condus de slăbiciunea sa pentru sexul frumos şi va merge mai departe cu ea. Drept urmare, nu s-a chinuit prea mult să dovedească ce voce faină are ea (căci voce frumoasă chiar avea, la doar 16 ani) şi a făcut un show de toţi banii, pierzând ocazia de a cânta în etapele următoare.

O a doua mândră, superbă şi cu o voce de care n-ai cum să te saturi, tot aşa era foarte plină de ea pe scenă. Cu mişcări senzuale la adresa adversarului ei, încerca să-l intimideze şi să-i minimalizeze prestaţia. Deh, femeia e vicleană din scutece şi până-n coşciug. Numai că băiatul nu s-a lăsat mai prejos şi şi-a menţinut aceeaşi atitudine încărcată de modestie şi romantism pe tot parcursul piesei, surprinzând pe toată lumea aproape de final, când i-a dăruit vulpiţei un trandafir galben. Şi cine credeţi că a câştigat? Bineînţeles că romanticul incurabil. Tura asta ursul n-a mai fost păcălit de vulpe şi a avut ocazia să-şi păstreze coada întreagă, mergând mai departe la show-urile live.

Bineînţeles că acestea nu sunt toate cazurile în care aroganţa iese pe uşă şi modestia primeşte aplauzele. Şi asta se întâmplă şi-n viaţa de zi cu zi, nu doar la televizor.

Acum să nu înţelegeţi greşit! Nu zic că pe scenă ar trebui să fii umil, cu capu-n pământ şi ochii-n lacrimi! Doamne fereşte! O anumită doză de siguranţă de sine e necesară mereu dar uneori, când apelezi la supradoze, rişti să cazi în prăpastie în loc să pluteşti spre cer!

Voi ce părere aveţi? Cum ar trebui să se comporte un concurent pe scenă?