Să te apuc de guler şi să-ţi şoptesc…

Te simt uneori cum mă priveşti de la depărtare şi aş vrea să-ţi întâlnesc privirea măcar pentru câteva secunde. Dar de ceva timp mă tot eviţi. De câţiva ani buni, când întorc capul spre tine, dispari. Eşti mereu atât de aproape încât să-ţi simt vibraţiile, dar atât de departe încât să nu te pot atinge, să nu te pot prinde, să nu te pot vedea.

Un amestec de furie, ciudă şi dorinţă mă învăluie atunci când ştiu că toţi din jurul meu te-au strâns în braţe şi acum au zâmbetul pe buze iar eu nici măcar nu te mai pot zări. Îmi e dor de fiorii pe care obişnuiai să mi-i oferi şi mie la început. Îmi tremurau genunchii iar buzele mi se uscau, atunci când pătrundeai în viaţa mea, ca şi cum locul tău ar fi fost dintotdeauna lângă mine. Nu aveam nevoie de poezii, serenade sub balcon sau rochii sofisticate purtate la o cină romantică. Era suficient să-ţi simt prezenţa şi sufletul îmi cânta. Ba chiar uneori mă trezeam fredonând prin casă versuri dedicate ţie şi îmi imaginam cum ar fi să-ţi cânt şi eu, într-o seară. 

Atâţia oameni ţi-au scris şi cântat povestea iar tu te joci cu răbdarea lor. Te joci cu nervii mei şi mi-aş dori să te apuc de guler şi să-ţi şoptesc tremurat că am nevoie de tine în viaţa mea. M-ai abandonat atunci când ţi-am spus că îmi este mai bine fără tine. Ai crezut acele vorbe ţipate la nervi. Oricât te-am strigat să vii înapoi, nu ai vrut să mă crezi că îmi pare rău. Trebuia să mă înţelegi! Mă simţeam trădată şi am dat vina pe tine, deşi eu purtam vina şi sufeream de orgoliu cronic.

Acum te simt la fiecare colţ de stradă şi îţi fac semne să vii şi spre mine. Te văd în ochii celor care se plimbă de mână pe faleză. Te văd în privirea celor care se contrazic la supermarket şi în gesturile celor care vizionează un film de dragoste. Te simt în fiecare vers cântat de străini, la apusul soarelui. Te simt în fiecare cuvânt, în fiecare silabă, în fiecare oftat… 

Şi mi-aş dori să te întâlnesc din nou, dragoste! Să îţi spun că nu tu eşti vinovată pentru eşecurile mele şi că îmi e dor de palmele umede şi de bâlbele de la prima întâlnire. Îmi e dor de sentimentul de împlinire când ştiu că ai atins cu aceeaşi baghetă magică şi persoana dragă mie. Îmi e dor de emoţii împărtăşite şi înţelegere din priviri. Îmi e dor de prezenţa ta în sufletul meu, atunci când adorm cu capul în braţele cuiva. Îmi e dor de prezenţa ta în mintea mea, atunci când el îşi trece mâna prin părul meu şi-mi spune “noapte bună, iubito!”.

Te-am trântit de toţi pereţii şi te-am acuzat pentru tot ce a mers rău în viaţa mea! Am spus că nu mai am nevoie de tine, dragoste!… că totul ar fi mult mai uşor dacă ai pieri din sufletul meu! Şi ai plecat… m-ai abandonat şi ai lăsat în urmă doar un gol imens. M-ai lăsat cu amintiri şi lacrimi, cu cântece şi replici ofilite din filme. Mi-ai oferit o poveste cu un singur personaj principal: eu. 

Dar acum te chem înapoi şi sper că vei veni. Sper că nu te vei mai feri de privirea mea şi mă vei lăsa să te îmbrăţişez din nou.

Te aştept, dragoste!

Oferă-mi o poveste nouă şi alege tu celălalt personaj! Las totul în mâinile tale şi îţi ofer oricât timp ai nevoie pentru a-mi găsi scenariul potrivit!

De data asta am răbdare…

“Când dragostea vorbeşte, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.”

William Shakespeare

Sursa foto: www.businessinsider.com