Cod roșu de nesimțire în Galați

Acum o săptămână: vânt puternic, orașul rezistă. Din părți! Zăpadă viscolită, panouri publicitare transformate în parașute, copaci sătui de a sta drepți  și înrădăcinați s-au prăbușit peste străzi, șosele, mașini etc. Un fel de: scapă cine poate!

Nu m-a surprins. Se mai întâmplă ca natura să-și facă de cap și să ne mai articuleze câte una peste freză. A fost cod galben, roșu, căcăniu în dungi de ninsoare și vânt. Vorba unui prieten de pe Facebook, „pe vremea mea nu i se zicea cod, i se zicea iarnă.”.

Dar ce facem cu codul roșu de nesimțire? Pe ăla de ce nu-l bagă nimeni în seamă?

Pe strada mea a căzut un copac. Nu știu cine e nefericitul a cărui mașină a fost în raza de acțiune a mamei naturi, dar îl compătimesc. Îl compătimesc și-n același timp scuip în piept, căci eu obișnuiam să-mi parchez mașina la o aruncătură de băț. Am avut noroc că mașina „n-a fost acasă”.

Revenind la ideea de bază, v-ar mira dacă v-aș spune că acel copac a stat așa, culcat pe stradă, de parcă ar fi făcut întotdeauna parte din peisaj, mai mult de 24 de ore? V-ar mira dacă v-aș spune că nici la ora actuală el nu a fost complet îndepărtat?

Pe mine nu. Adică de ce să ne mirăm și să înjurăm autoritățile că nu-s în stare să evacueze munții de zăpadă strânși lângă trotuare, când pe ei îi doare fix între castraveți de copacii căzuți pe străzi. Adevărul e că, da, se poate trece cu mașina acum, dacă faci abstracție de celelalte mașini parcate, de zăpadă, bucăți din trunchi, crengi uscate, gheață și gunoaie; dacă faci vreo 99,9 manevre, înjuri de vreo trei morțișori și îți mai bagi și-o… pană. În juma’ de oră te strecori cu mașinuța pe acolo. Iar dacă deții tanc, în 20 de minute ești băiat Gigel.

Nu ne mai mirăm. Ce rost are? Pășim mai departe, înjurăm în colțul gurii și sperăm să se topească naibii mai repede zăpada, iar crengile să fie înghițite cumva de asfalt. Că dacă întrebăm cine e responsabil pentru toată această neglijență și cine trebuie să suporte pagubele, e posibil să primim un răspuns demn de Tom și Jerry; cum a pățit Liviu Ghinea:

Ca păgubit de bună-credinţă, îl întreb pe stimabilul domn: “Nene, mie cine-mi plăteşte paguba?”. Răspunsul a fost unul cât se poate de incompetent. “Bunul Dumnezeu!”. Cum număr de la bunul Dumnezeu nu aveam şi nici măcar de la adjunctul său, respectiv Sântul Petru, mă îndrept pe căi lumeşti către Primăria Galaţi. Drept pentru care pun mâna pe telefon şi sun la purtătorul de cuvânt. Întreb şi acolo: “Mie cine-mi plăteşte?”. De data asta vine un răspuns ceva mai competent. “Dă în judecată Biserica!”. Continuarea, aici:Acești idioți plătiți să ne omoare

 

Sursa foto> Andrei Gaie