Zbor imaginar spre Londra

VacanteSpeciale.ro-Londra

– Color your sheep, Matei!

– Yes, yes. Dar doamna, tu știi limba belgiană?

– Nu, Matei. Dar nu există o astfel de limbă. În Belgia se vorbește…

– Nu-i nimic. Dar tu știi engleză bine, doamna! Tu poți să te duci în Londra fără probleme.

Am zâmbit și l-am mângâiat pe creștetul capului. Apoi, după ce s-a terminat ora de engleză, am plecat spre casă și gândul mi-a fugit la vorbele acestui simpatic băiețel. Avea dreptate. N-aș întâmpina prea multe dificultăți într-o vacanță în Londra (poate doar cu orientarea în spațiu)…

Tot drumul, în maxi-taxi, mi-am imaginat așa o călătorie și m-am întrebat de ce nu am profitat cât am fost studentă, de ofertele work and travel. E incredibil, uneori, ce stări îți pot induce niște mici suflețele inocente.

***

9.45: avionul aterizează, respirația îmi revine la normal. Asta-mi trebuie dacă sunt fană Grey’s Anatomy. De când s-a prăbușit avionul la final de sezon și a murit un personaj atât de drag mie, mi-e groază de avioane. Deși, avea bunicul meu o vorbă: „dacă ți-e să mori de accident de avion, poți să nu te urci niciodată într-unul, că îți cade pe casă și tot mori…”.

11.00: după o plimbare cu un simpatic shuttle-bus, un tren și-un alt autobuz, ajung în fața hotelului. Mai devreme decât trebuie, bineînțeles, căci doar așa îmi stă în caracter, dar rezolv repede problema. Las bagajele, beau o cafea și pornesc înapoi pe drumuri, prin împrejurimi, cu promisiunea să revin la ora destinată check-in-ului.

Pășind afară din hotel, arunc o privire spre cer. E incredibil de senin, parcă intenționat, să contrazică toate poveștile pe care le auzisem despre vremea din Londra. Nicio urmă de nor pe cer iar soarele parcă-mi zâmbește a „bun venit!”.

london-panorama-greenwich-canary-wharf

12.00: M-am lămurit, femeile nu-s făcute să se uite pe hartă. Iar cele care, totuși, se descurcă cu așa un document, au un sâmbure de vrăjitorie în ele. M-am certat cu GPS-ul, am aruncat harta la primul coș de gunoi și m-am hotărât să-mi scot zâmbetul la înaintare și să cer câteva indicații, de la simpaticii londonezi. Astfel, am ajuns teafără, nevătămată și în aceeași zi, în Greenwich, unde am căscat ochii (și, recunosc, și-un pic gura) la Observatorul Regal, după o plimbare relaxantă prin Parcul Greenwich. După vizita în Observator și în Planetariu, unde am stat față-n față cu cel mai mare telescop cu refracție din întregul Regat Unit, mi-am luat un teanc de broșuri cu oferte vacante și m-am bucurat de o altă plimbare; de data aceasta, cu barca, pe un lac imens și cristalin. Mă uitam în jur și nu-mi venea a crede că există un astfel de loc și că eu mă aflu în centrul lui. Ochii mei nu erau obișnuiți cu atâta verde, cu atâta frumos!

15.00: Nu credeam că voi fi vreodată fascinată de un obiect atât de simplu precum evantaiul. Vizita la Muzeul Evantaielor mi-a deschis o nouă perspectivă asupra a ceea ce consider eu că este simplu, banal, firesc. Câtă migală, câtă creativitate… și eu le consideram simple obiecte…

16.00: Când i-au zis Big Ben, au știut ăștia ce fac! Sper să nu mă fi observat nimeni că am rămas iar cu gura căscată!

Panoramic view from Victoria Tower on Houses of Parliament and London skyline at night, London, U.K.

16.50: O să am febră musculară la mușchii gâtului mai rău decât atunci când dădeam din plete, la concertele rock. Aș putea băga mâna-n foc că m-am plimbat până acum, 90% din timp, cu capul în sus. Roata asta a Mileniului e imensă și ea. Abia aștept să urc și să văd întregul oraș, de la înălțime. Sper să nu descopăr vreo fobie ascunsă…

19.00:  Croazieră pe Tamisa… atât pot să spun. CROA-ZI-E-RĂ pe TA-MI-SA!

21.00:  Ce-i drept, mi-au obosit un pic tălpile astăzi. Chiar dacă am avut încălțări comode, tot am niște furnicături care anunță că bateriile mele sunt aproape descărcate.

***

– O stație la Tribunal, vă rog! se aude din spatele meu. Păcat că trebuie să cobor din maxi-taxi, înainte să-mi termin de imaginat întregul #jurnaldecalatorie. Mai erau atâtea de văzut: London Bridge, Buckingham Palace, Camden Town… Gata, nu se mai poate, ajung acasă și caut niște oferte de circuite cu avionul. Sau, de ce nu, circuite cu autocarul...

VacanteSpeciale.ro5_

Acest text a fost scris pentru proba 16, Superblog 2015.

 sursa foto: landscapesandgardens.co.uk; super-blog.eu

One response to this post.

Părerea voastră contează!