Posts Tagged ‘atitudine dupa despartire’

Negru pe alb

being-single-(2)_300Pe la 16 ani a început prima mea relaţie. Şi de atunci am făcut câteva salturi fără să mă gândesc la consecinţe.

După 4 ani de bune şi rele, relaţia cu primul iubit a ajuns la final şi brusc, am simţit un gol mare în viaţa mea. Nimic nu mai era la fel: nu mai aveam cui să-i spun “te iubesc”, nu mai aveam pe cine să ţin de mână la o plimbare, nu mai aveam cui să cer socoteală pentru propriile-mi greşeli şi nu mai aveam cu cine să-mi planific un viitor. Era o schimbare majoră şi îmi era foarte teamă că nu voi putea reuşi singură. Ştiam că relaţia cu el nu mai avea nicio şansă dar în acelaşi timp îmi era frică de singurătate.

De aceea, la scurt timp de la despărţire, am intrat într-o altă relaţie. Nu mi-am oferit timpul necesar vindecării, nu am lăsat o perioadă de tranziţie ci, pur şi simplu, am sărit în braţele altcuiva, căutând să umplu golul pe care-l simţeam în mine. Şi am greşit!

Recunosc aici, negru pe alb, că am greşit! Am procedat total greşit de fiecare dată când nu mi-am dat ocazia să fiu o perioadă mai îndelungată singură. De teamă că voi fi înconjurată de cupluri şi nu mă voi mai putea simţi în siguranţă şi bine în pielea mea, am ales să mă încurc în pânza oricui mă atrăgea cât de cât, sperând că dragostea va veni pe parcurs.

Şi acum câteva zile am fost cât pe ce să fac aceeaşi greşeală. Proaspăt ieşită dintr-o altă relaţie ce nu a fost sortită viitorului, m-am simţit descoperită, descurajată şi voiam cu orice preţ să cred că există totuşi cineva şi pentru mine. Şi am început să caut: din priviri, din zâmbete, din atitudini, extrăgeam puncte pro pentru formarea unei noi relaţii. Până când am deschis ochii cu adevărat şi mi-am dat seama că nu e bine aşa, că am ales deja varianta asta de câteva ori şi nu a ieşit deloc aşa cum mă aşteptam.

Nu mai vreau să fac teste cu inima mea şi să o ofer oricui îmi întinde pe tavă vorbe frumoase şi promisiuni de călătorii spre stele. Aleg perioada de tranziţie de data asta şi îmi dau timp să mă cunosc pe mine, să îmi aleg priorităţile şi să nu mă mai las impresionată de orice aparenţă. 

Chiar dacă îmi este dor să fiu îndrăgostită, nu voi mai forţa nota şi voi lăsa totul să vină de la sine… La urma urmei, nu e aşa rău să fii “single”:

learn-why-good-to-be-single

 

 

Şi acum vă întreb pe voi: cum e mai bine, să cauţi dragostea când ştii că eşti pregătit pentru ceva nou sau să o laşi să apară când o dori ea? 

Sursa foto: hitplay.in

P.S: vă las şi ceva amuzant (de stupid), care am văzut că predomină în ziua de azi pe Facebook.

 

 

De la fluturaşi la scut

Rihanna cântă: “Cause I may be bad, but I’m perfectly good at it”; Christina Aguilera cântă din toată inima: “For every time you broke me, well you’re gonna face an army of me”; iar Sia ţipă sus şi tare că “You shoot me down but I won’t fall I am titanium”.

Nu o să enumăr aici toate melodiile în care femeile se bat cu pumnu-n piept că au trecut peste “nenorocitul ăla” şi acum sunt “badasses”, dar sper că aţi înţeles unde  vreau să ajung.

4_simmons_walking-gun_1991-web

E tipic feminin ca după o dezamăgire în dragoste, din fetiţa care nu mai putea de atâţia fluturaşi în stomac să iasă bestia dornică de răzbunare. Unele dintre noi îşi fac schimbări de look menite să arate trecerea la altă etapă (been there, done that… nu e nicio altă etapă importantă, e doar o altă tunsoare), altele îşi cumpără mulţi pantofi cu toc înalt, în speranţa că-i vor înfinge la un moment dat în ochii “nesimţitului” iar altele jură că nu vor mai iubi în veci şi că-şi vor bate joc de tot ce înseamnă sexul masculin.

Dar, bineînţeles că, în majoritatea cazurilor, femeia care o face pe Xena în faţa tuturor, are inima frântă şi plânge noaptea când ajunge acasă, cu nasul în pernă. Pentru că oricât de puternice vrem să părem, tot ne doare că povestea noastră de dragoste a fost doar o iluzie şi că Prince Charming s-a dovedit a fi doar un om simplu, cu defecte pe care nu le-am putut accepta. Chiar dacă ne cumpărăm outfituri care să ne scoată în evidenţă şi ce n-avem şi ne aşteptăm să le cadă faţa netrebnicilor când intrăm în club, în momentul în care îl vedem pe EL la masa alăturată genunchii ni se înmoaie şi o furnicătură ne traversează tot corpul.

Oricât de multe promisiuni ne-am face, că nu ne vom mai lăsa purtate de val şi vom călca în picioare toţi deţinătorii de penis, la un moment dat tot apare un alt EL care ne fură pământul de sub picioare şi ne provoacă insomnii.

Chiar dacă mergem la karaoke şi cântăm “Die, die, die my darling”, “You give love a bad name” şi “I want to break free”, inimile noastre au pus “Still loving you” pe repeat. Pentru că, hai să recunoaştem, n-ai cum să ţi-l scoţi din minte după doar două zile de la despărţire. Pentru multe dintre noi, trecerea de la suferinţă, la acceptare şi la un alt EL durează un “pic” mai mult de 24 de ore.

Ştiu că există o anumită satisfacţie în a pune statusuri de genul “Dă-mi, Doamne, răbdare! Că dacă îmi dai putere, îl omor!”, dar hai să recunoaştem că nu vom omorî nici măcar o musculiţă beţivă, apoi pe omul pe care încă-l mai iubim. Şi să nu aud “nu-l mai iubesc pentru că a făcut aia şi aia şi aia”, că dacă nu-l mai iubeai, nu-ţi mai păsa acum că a făcut aia şi aia şi aia şi nu-ţi mai făceai plan de război! 

Vrem să părem puternice şi de neatins şi uneori ne iese de minune, dar în adâncul sufletului nostru nu poate privi oricine.

Care e scopul acestui întreg text, vă întrebaţi? Să încerc să lămuresc anumite persoane că aparenţele înşală de cele mai multe ori.

Nu toate fetele care refuză să fie triste în public, după o despărţire, sunt demoni fără suflet!

6

sursa foto1: artblart.com

sursa foto2: libraries.rutgers.edu

%d bloggers like this: