Jurnalism de iarnă şi dorinţe de Crăciun

A trecut momentul critic: ora 12.12, 12.12.2012 şi tot pe scaun în faţa monitorului mă aflu, cu aceeaşi cană de cafea lângă mine şi cu aceleaşi emoţii în suflet. Dacă la fel va trece şi data de 21.12.2012, fără extratereştrii, beznă totală şi canibalism, va fi super!

61213696

Mă uit pe geam într-una, însă, şi nu-mi vine să cred că a nins aşa frumos şi la noi. Nu viscoleşte, nu te faci om de zăpadă dacă ieşi puţin afară, e peisajul ideal. Aproape că uit de griji şi probleme când văd copiii în faţa blocului cum se bulgăresc şi au zâmbetul până la urechi. Încerc să mă detaşez de tot ce înseamnă pesimism şi gânduri negative şi să mă cuibăresc în colţul meu vesel, să admir fulgii de nea şi să mă gândesc la Moş Crăciun.

Chiar dacă toţi care se vor maturi îşi alungă copilul din ei şi se îngroapă în atitudini “cool”, eu îmi păstrez spiritul tânăr şi cred în continuare că voi primi de Crăciun miracolul pe care încă îl mai aştept. Cunoscuţii ştiu despre ce vorbesc, şi cei care au fost atenţi la textele mele din ultima perioadă, pot bănui şi ei ce îmi doresc din tot sufletul.

Cu ocazia asta vreau să mulţumesc celor care mi-au oferit tot sprijinul. Au sărit în ajutorul meu persoane la care nu mă aşteptam, astfel dovedindu-mi că niciodată nu poţi cunoaşte un om cu adevărat. M-a emoţionat să descopăr că anumite persoane, cu care nu am mai ţinut deloc legătura, au fost dispuse să-mi întindă o mână de ajutor şi mi-au redat speranţa de care aveam mare nevoie… Vă mulţumesc!

Şi acum să ieşim puţin din sfera asta sentimentală şi să ne întoarcem privirile asupra celor care mereu sunt luaţi prin surprindere de zăpadă. Azi dimineaţă am citit pe puţin trei ştiri unde se menţiona cât de surprinse au fost autorităţile de nămeţii care au invadat oraşul. Hai măi fraţilor, pe bune? Se tot anunţă cod galben de câteva zile bune, tot restul ţării era acoperit de zăpadă, iar autorităţile gălăţene nu se aşteptau să ningă şi la noi. Cam cât de proşti ne credeţi?

“Iarna a luat din nou pe nepregătite autoritățile din Galați. Se circulă infernal pe toate străzile din oraș. Dimineață, traficul a fost paralizat total, în pofida faptului că municipalitatea a raportat că utilajele de deszăpezire au acționat toată noaptea. La această oră, se circulă în condiții grele pe majoritatea străzilor principale din Galați, în timp ce pe străzile secundare nu se poate intra. Timpul de deplasare prin oraș este și de 4-5 ori mai mare ca într-o zi normală. Trotuarele sunt complet impracticabile, iar parcările alveolare sunt blocate de zăpadă.” (ProFm)

Mereu primăria e luată pe nepregătite… am impresia uneori că avem feţe de papagali şi pene pe spate, de ni se dau asemenea explicaţii.

Şi mă minunez la fel de tare de fiecare dată când deschid televizorul şi nimeresc la ştiri. Aseară am fost într-un şoc total, descoperind că jurnaliştii ăştia devin din ce în ce mai nesimţiţi. Am făcut şi eu cursul în care ni se spunea că trebuie să ai tupeu ca să obţii informaţii…dar de aici şi până la a întreba-o pe mama Oanei Zăvoranu “Cum vă simţiţi?”, în faţa spitalului unde fata ei era în comă, e cale lungă. Cum, Doamne iartă-mă, ar putea să se simtă femeia în situaţia aia? Voi gândiţi aşa un pic?

reporters-thumb

Iar de Măruţă nici nu ştiu dacă are rost să comentez. L-a sunat pe Pepe (scuzaţi “pepofonia”)  ca să-l întrebe cam cum se simte el după ce a aflat că Oana e în comă şi cam ce părere are despre treaba asta. Şi când a văzut că Pepe nu e dispus să facă rating, a apelat la întrebări ajutătoare, dacă înţelegeţi unde bat. “Dar te-a mai sunat Oana?”, “Dar crezi că vrea să se sinucidă?”, “Dar crezi că a fost tot o farsă?”, etc. Eu i-aş fi băgat insistenţa undeva… dar nu eram în pantofii lui Pepe.

Pentru că mă întrebase Florin cum petrec sărbătorile de iarnă, ei bine, momentan fac haz de necaz şi admir zăpada de la distanţă; răceala nu-mi permite să ies încă la bulgărit aşa că omul de zăpadă va trebui să mai aştepte… Şi nu în ultimul rând, îl aştept pe Moş Crăciun să-mi aducă miracolul de care l-am rugat.

sursa foto: cancan.ro; weblogs.sun-sentinel.com

3 responses to this post.

  1. Am prins si eu un strop din emisiunea lui Maruta, in timp ce eram la mama mea in vizita. Omul asta imi provoaca o scarba imensa, de care nu pot scapa.

    Like

    Reply

  2. […] Axlandra scrie despre jurnalismul de iarna. E la fel de prost precum cel de vara, stiu deja […]

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!