Toni Delaco și cea mai bună brânză din lume – Episodul 34 – Răzbunarea lui Titi

Toți îl știm pe Toni Delaco, cel mai mare fan brânză în viață. Cu toții știm că este în căutarea celei mai bune brânze din lume și că a pornit în jurul lumii, pentru a o descoperi. Dar ceea ce nu știe multă lume este că Toni este urmărit îndeaproape, în orice clipă, de cel mai mare dușman al său: Titi.

Titi e mic, gras și cu chelie. Titi e fan brânză și, după spusele lui, chiar mai mare decât Toni. Titi are o mustață albă și scorțoasă, care îi tremură vertiginos de fiecare dată când aude că Toni e cu un pas mai aproape de cea mai bună brânză din lume. Titi poartă ochelari, o pălărie brânzoasă și un papion strâmb, la cămașa dungată, ce veșnic are penultimul nasture descheiat. Bretelele pantalonilor îl strâng atât de tare încât ai impresia că au făcut șanțuri pe burta lui iar ghetele-i verzi nu-i părăsesc ansamblul indiferent de anotimp. Titi e permanent însoțit de Greta, o slăbătură înaltă cât Poarta Otomană, cu două cozi împletite și ruj cafeniu pe buze. O strigă „Creta” și o ține pe post de asistentă, promițându-i mereu că o va recompensa atunci când vor descoperi cea mai bună brânză din lume și vor conduce întreaga planetă.

– Creto, ce faci? Ești bine? Ceva noutăți? țipă Titi, băgat jumătate în cămară, scotocind după niște brânză de burduf cumpărată din Brașov.

– Greta… spuse șoptit, ca pentru ea, apoi continuă cu glas ceva mai tare: pe naiba, domnu’ Titi! Mă dor tălpile de cât am umblat astăzi după Toni ăsta, prin Pamplona. Dumneavoastră ați rămas la hotel, dar eu i-am fost umbră și penumbră, ecou și adiere. Să mor dacă vă mint! Am urcat la el la hotel, m-am proptit cu un ziar în mână pe un fotoliu din ăla de piele lucioasă și am așteptat. Și am așteptat și am tot așteptat, până era să adorm de plictiseală. Mă uitam și cruciș în ziarul ăla că nu pricepeam o iotă, recepționerul nu vorbea decât spaniolă, iar bateria de la iPod mi se terminase. Și când să visez și eu la un Magic Mike, deodată coboară Toni cu bagajele-n mână. M-am speriat rău de tot! Am scuipat în sân de teamă.

– Ei, hai, măi Creto? De ce să te sperii în halu’ ăsta? A plecat?

– Greta… Păi m-am speriat, nea Titi! Dacă era să se urce atunci în avion și trebuia să îl urmăresc? Până vă sunam, până auzeați telefonul, până răspundeați, ajungea Toni în Groenlanda și eu tot în aeroport eram.

– Groenlanda, pe dracii mei! Creto, treci la subiect mai bine! Ai aflat ceva de la el sau nu?

– Greta… Am aflat, păi eu să nu aflu? Să continui povestea. L-am văzut cu valizele în mână, apropiindu-se de recepționer. Am crezut că ăsta-i finalu’, că acum fuge în lume și eu rămân ca lampa aici, de ornament. Dar nu știu ce i-o fi făcut ăla, că s-a uitat urât la el și Toni imediat a făcut stânga împrejur și a fugit pe scări înapoi. Nici măcar n-a mai așteptat liftul. Apoi, am mai stat vreo oră și l-am văzut coborând din nou, de data asta ceva mai vesel. Am urmat ordinele exact și am luat-o ușor, ușor, după el. Ba mă mai ascundeam după un copac, ba mă făceam că mă leg la șireturi, când se oprea să admire vreo clădire. M-am descurcat! Treaba mai grea a fost atunci când s-a gândit el să participe la sărbătoarea Sfântului Fermin și să alerge pe lângă tauri. Am alergat și eu, în spatele lui, de mi-au intrat picioarele-n fund și m-am scurtat cu 10 cm. Lumea țipa în jurul meu „Muy bien, muy bien!Bravo, bravo!” dar eu aveam limba cravată și nu-mi mai ardea nici de Bravo, nici de muy, nici de bien. Mă rugam să nu mor înfiptă-n corn de taur, așa tânără, în floarea vârstei.

– Da, măi, Creto… scutește-mă de aceste detalii total neinteresante! Ai vreo veste importantă? Da sau nu?

– Greta! spuse, de data asta ceva mai tare. Dacă mă lăsați să termin, ajung și acolo!

Titi mai mușcă o dată din felia de pâine, unsă cu brânză Delaco, strâmbă puțin din nas și continuă să mestece, mormâind: „ce delicioasă, catifelată și pufoasă e, fir-ar să fie!”.

– Cum ziceam: s-a terminat cursa și l-am văzut cum pleacă la braț cu o brunetă flocoasă.

– Focoasă, Creto! Focoasă vrei să spui.

– Greta! Focoasă, da, focoasă. S-au plimbat ce s-au plimbat până când au găsit o terasă și s-au așezat acolo. Norocul meu a fost că am prins o masă liberă fix lângă ei și am auzit tot ce vorbeau. Mi-am imaginat că o să încerce să o cucerească, spunându-i despre planul său de a găsi cea mai bună brânză din lume.

– Și?

– Și am avut dreptate! I-a povestit tot cu lux de amănunte. Despre Altan și brânza de dinozaur, despre Sep și brânza Sbrinz, despre cartelul malefic al brânzei și adevărul din spatele brânzei fondue. Tot ce știm noi știe și bruneta aia, acum.

– CRETO? A găsit-o, Creto?! Zi odată! Nu mă mai aburi cu tâmpeniile și brunetele tale! A găsit cea mai bună brânză din lume?

– GRETA! Gre-ta, Gre-ta, GREEEEEEE-TÂÂÂ-AAA. Greta cu G de la giacuzzi!

– Ha, ha, HA! Bine, măi Jreto…

– Poftim? Hai mă, nea Titi!

– Nimic, nimic. Hai, lasă nervii și zi-mi dacă a găsit-o!

– A zis că mai are de căutat; că n-a ajuns încă în toate colțurile lumii și că nu va lua o decizie până nu va gusta brânzeturi din fiecare locușor, cât o fi el de ascuns de civilizație. Însă, ne-a dat un indiciu, care ne poate ajuta să i-o luăm înainte!

– Zi, Creto! Zi, că-mi vine să te pup, de dragă ce-mi ești acuma!

– Gre… În fine… A zis că o să știe că a găsit cea mai bună brânză din lume atunci când o va gusta și i se va încreți pielea de plăcere; când pleoapele-i vor cădea de încântare și limba-i va amorți de la intensitatea aromei. Când va înghiți bucata de brânză și nu va putea aștepta ca ea să traverseze tot esofagul pentru a mușca din nou. Când va simți că o poate combina cu orice meniu, în orice moment al zilei, cu orice ocazie. Când va putea să o servească cu la fel de mult entuziasm atât unui prinț, cât și unui cerșetor. Când va putea să i-o ofere oricărui străin de pe stradă, fiind convins că acesta nu o va scuipa în batistă, 10 metri mai încolo. Atunci când va avea siguranța că toți fanii brânzei vor vota DA cu ea, atunci și doar atunci va putea declara că a găsit cea mai bună brânză din lume.

– Excelent…Minunat! Fantastic! Avem tot ce ne trebuie pentru a îi tăia fața! Pentru a-i fura preșul de sub picioare, brânza de sub nas, trofeul și gloria din mâna-i mult prea albă!

– Ce zici acolo, nea Titi?

– Nimic, nimic… hai să ne odihnim și mâine pornim din loc. Hai, hai, la culcare!

 

Soarele apune iar Titi se tolănește în pat, cu telecomanda în mână, molfăind o bucată de cașcaval. Lângă el, Greta lenevește cu ochii întredeschiși, îmbrățișând o carte de bucate.

– Ți-a venit timpul, Toni Delaco! Voi pune eu mâna pe EA înaintea ta! Să fii sigur de asta așa cum ești că pe mine mă cheamă Titi și pe asistenta mea Creta!

– Greta…Gre-tâ-a…

Acest text a fost scris pentru proba 21, Superblog 2015.

sursa foto: pinterest.com; super-blog.eu