Curcubee şi unicorni

Câteva zile am fost confuză. Începusem să trăiesc cu impresia că dacă te invadează fluturii în stomac, inspiraţia iese pe geam. Deschideam câte un document nou şi mă uitam în gol, căci nu ştiam ce să scriu şi gândul îmi stătea la cu totul altceva decât la scris. Aşa că am trişat un pic şi am adăugat pe blog texte pe care le scrisesem cu ceva timp în urmă, dar asta rămâne-ntre noi! Şşşşş! 😀

Şi azi am avut o “revelaţie”!

Dacă înainte orice vedeam pe stradă, la televizor, pe internet, mă impulsiona să “cârcotesc” şi să scriu articole răutăcioase cu direcţie bine stabilită, în ultimele cinci zile m-am tot uitat în jurul meu şi n-am văzut decât curcubee şi unicorni. 

Urcam în autobuz şi stăteam lângă un moş care mirosea a trei săptămâni de muncă, nu mă gândeam imediat să-i sugerez achiziţia unui săpun Duru. Pur şi simplu făceam trei paşi mai la stânga şi îmi aruncam privirea după vreun geam care să-mi salveze căile respiratorii; apoi reveneam la gândurile mele colorate.

Mă duceam la magazin şi vânzătoarea mă trata de parcă îi datoram bani, nu îi sugeram imediat să-şi scoată bâta din posterior. Pur şi simplu îi zâmbeam, îi răspundeam politicos şi părăseam incinta, lăsând-o câteva secunde şocată (probabil pentru că nu ştia ce înseamnă amabilitatea).

Mă întâlneam cu prietenii şi-mi povesteau ce bârfe se mai aud “în sat” despre mine, nu mi se mai ridica părul în cap şi nici nu-mi mai creştea pulsul. Pur şi simplu treceam cu vederea (puţin dezamăgită, ce-i drept…dar asta e!) şi îmi vedeam de fericirea mea, ştiind că roata se întoarce întotdeauna. 

Şi chiar şi atunci când am realizat că inspiraţia m-a abandonat, nu m-am agitat ca un Pepsi, ci am aşteptat să-şi facă loc printre cele o sută de noi senzaţii care mă înconjoară şi-mi ocupă tot timpul. Şi uite că draga de ea, timidă şi emoţionată, m-a vizitat astăzi şi m-a împins să tastez acest post.

Cert e că sunt în al nouă-lea cer, sau chiar mai sus pe undeva, şi fiindcă trăiesc ceva atât de frumos şi nou, partea răutăcioasă din mine, care comenta orice mişca, a cam adormit. Cât va hiberna nu se ştie niciodată, aşa că până îi sună alarma, vă voi bate la cap cu cât de roz e viaţa mea! Sper să mă mai citiţi şi-n postura asta! :))

O săptămână frumoasă tuturor! Şi nu uitaţi să zâmbiţi!