Am găsit astăzi în news feed următorul text:
“E ziua ei liberă, dar nu și a lui. A plecat la muncă înainte să se trezească ea, nici măcar nu a intrat în dormitor să-i spună bună dimineața. Se așează la masa din bucatarie și își aprinde o țigară. E o cană cu cafea în microunde, apasă butonul și o încălzește. E încă ursuză și nu vede biletul de pe masă. Aprinde televizorul din bucătărie și trecând de pe un canal pe altul se oprește pe un post muzical. Era melodia lor. Ii dă o stare de bine și începe să o fredoneze ușor, deși nu are ureche muzicală.
Iși aruncă privirea pe masă și vede biletul. Ridică o sprânceană și deschide biletul împaturit în două, își pune ochelarii și începe să citească.
“Bună dimineața, iubito. Nu aveam somn, m-am trezit pe la 3 dimineața și m-am gândit să-ți scriu. Nu ți-am mai scris demult, știu că îți plăcea asta. Ți-am lăsat cafeaua în microunde și ți-am făcut niște clătite, sunt în dulap.
M-am gândit să-ți țin companie azi, deși nu sunt lângă tine. Am program scurt că e sâmbătă, dar nu voiam să te las singură. Vezi că lângă clătite mai e un bilet, vorbim acolo. Te pup.”
Se ridică de pe scaun, umblă prin dulap și găsește o farfurie cu clătite rulate. Sunt cu gemul ei preferat, cel de caise. Sub farfurie se află un alt bilet.
“Imi cer scuze că am ars prima clatită, dar știu că ție îți plac și astea arse. Cum sunt? Mi-au ieșit bine? Mi-ar fi plăcut să mă vezi cum le întorc în aer, un adevărat maestru. Știu că ai venit direct în bucătărie să fumezi, mi-ar fi plăcut să bem cafeaua împreună. Acum probabil stai picior peste picior pentru că faci pe tine și vrei să termini de citit biletul. Pe asta l-am facut mai scurt, cât să apuci să mănânci o singură clatită. Următorul bilet e în baie, sub tubul de pastă de dinți. Vorbim acolo.”
Ușurată că s-a terminat biletul, se șterge cu un șervețel pe degete și fuge spre baie. Ia biletul și îl citește.
“Pun pariu că ești relaxată acum. Aseară te-ai agitat mult, mi-ai dat coate și m-ai dezvelit. Cred ca iar ai visat că te urmarește cineva, te încruntai foarte tare. Te-am trezit să te liniștesc și mi-ai spus că nu ai furat florile, că le-ai găsit acolo pe masă. Am zâmbit și te-am lăsat să dormi, eram sigur că nu o să îți amintești. Dupa vreo o oră am simțit nevoia să te pup pe frunte, și te-am pupat. Ai zis “mhm”, de parca m-ai aprobat. Imi place să dorm cu tine, e o adevarată aventură în fiecare seară.
Ai terminat? Mergem pe balcon? Hai.”
Se spală pe mâini, apoi se spală pe față și pe dinți.
Pe balcon găsește un bilet și o foaie mototolită aruncată pe jos. Ia foaia și o citește.
“Vezi cât de bine te cunosc? Eram sigur că o să ridici întâi foaia asta mototolită. Nu scrie nimic în ea, dar poți să citești biletul.”
Ea zambește și deschide biletul.
“Stăteam pe balcon azi dimineață, fumam o țigară și mă uitam spre fântână. Era așa liniște încât auzeam numai apa. Am stat și m-am gandit la cât de fericit mă faci tu pe mine și mă gândeam să îți fac o surpriză. Iți mai plac surprizele? Ce întrebare, nu..? Ți-am luat ieri un cupon de la un salon de masaj, cu tot cu împachetari în algele alea scârboase. Vezi că stai pe cupon, e sub păturica de pe băncuță, ia-l de acolo și hai înapoi în bucătărie să mai vorbim că ți se răcește cafeaua. Ne vedem în congelator.”
Zambește timid și împachetează înapoi biletul. Se ridică și scoate de sub paturică un plic roz care conținea cuponul. Cu gura până la urechi face pași lenți către bucătărie, citind.
Ajunge în dreptul frigiderului și deschide congelatorul. Găsește un bilet și o înghețată Panda.
“Surprizăăă, ți-am luat ieri o înghețată Panda. Am vrut să ți-o dau aseară, dar dacă tot te-a durut burtica am hotărât să ți-o dau azi. Tocmai bine că s-a integrat perfect în scenariul de azi. Sper că ești la fel de entuziasmată ca mine pentru ideea asta cu biletele, sper că nu te plictisesc.
Azi împlinim un an de când suntem împreuna și voiam să îți spun la mulți ani într-un mod mai puțin firesc. Du-te până la șifonier și uită-te acolo unde îmi țin eu cămășile. Vezi că în pantofi mai e un bilet. Cum care pantofi? Du-te odată!”
Se duce într-un suflet către șifonier și găsește o pungă de cadouri în care erau pantofii pe care îi probase cu două zile înainte, în mall, dar nu i-a cumpărat pentru că erau prea scumpi. În pantofi se afla un bilet.
“Ia vezi, îți vin? La mulți ani, iubita mea. Să-i porți sănătoasă. Când termini de admirat piciorul perfect, vino înapoi în bucătarie. Mă găsești în ibricul roșu.”
Ea se duce în bucătărie, caută peste tot și nu găsește niciun ibric roșu. Se enervează și începe să răscolească peste tot și îl găsește ascuns într-o oală cu capac. Ia biletul din ibric și îl deschide.
“De-asta te iubesc eu. Nu mi-ar fi dat prin cap să caut în oala aia cu capac. Tu nu renunți niciodată, de-aia nu ai renunțat la mine. Stii că pot mai mult, așa cum știai că există un bilet într-un ibric roșu.”
Azi am încercat să-ți arat că, deși m-am schimbat, nu am uitat de noi. Incă țin minte ce îți place, ce îți dorești și ce nu mai fac. Păcat că nu mi-a venit ideea asta acum un an, când ne-am despărțit.
Poate nu mai stăteam singur într-o bucătarie goală visând cu ochii deschiși că încă umbli prin casă..”
Pentru că m-a impresionat foarte mult, am dat un scurt search pe Google, să văd cine este autorul. Cel care îl distribuise pe Facebook nu menţiona dacă textul îi aparţine sau nu, deşi prin comentarii lumea îl felicita pentru creativitate şi el mulţumea de zor…
Dragul de Google era derutat şi el şi nu putea să-mi ofere un răspuns sigur: cei de la mirobolanta publicaţie Cancan preluaseră textul şi i-l atribuiau unei domnişoare dar el mai apărea şi pe alte bloguri, printre care şi unul al cărui autor este Tudor.
Citind comentariile la articolul de pe Cancan (ar trebui să primesc un premiu pentru că am petrecut atâta timp pe site-ul lor), am descoperit multe plângeri la adresa tipei care afirma că e textul său. Majoritatea o contraziceau, spunând că textul îi aparţine lui Tudor. Bineînţeles că erau prezenţi şi fanii înfocaţi ai mândrei, care o susţineau până-n pânzele albe. Aşa că nu pot să bag mâna-n foc pentru niciunul dintre ei, deşi aş înclina să fiu de partea lui Tudor. Nu mă puneţi să argumentez, e doar intuiţia!
Lăsând adevăratul autor la o parte, gestul de a îţi atribui creaţii ce nu-ţi aparţin mi se pare deplorabil. Dacă nu eşti în stare să scrii tu ceva care să stârnească emoţii şi te limitezi la a copia ce au conceput alţii, dai dovadă de un caracter infect. BIne ar fi dacă ar exista poliţia blogosferei, care să detecteze textele copiate şi să-i penalizeze cumva pe “autori”.
Sursa foto: internet-televisionlaw.blogspot.com; www.teachingvillage.org
Măi, magician nu am fost până acum, doar asistentă de magician, dar ştiu sigur că nu s-au făcut jocuri despre mine. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, pot doar să vă las o imagine cu mine trasă în ţeapă, dacă vă încălzeşte cu ceva…
De ce să intri în lumea online căutând şi mai multă tristeţe? Ok, înţeleg, te-a părăsit iubitu, ţi-a căzut o unghie, ai luat un 9.95 în teza la română şi nu 10, ca de obicei, te-ai trezit în concert de bormaşini şi bicicleta a cedat nervos în drum spre grădina zoologică. E destulă tristeţe şi depresie în jurul tău, în viaţa reală.
În Grădina Veche 
Se mai şi comentează